Clubul Sportiv Romanian Drift Community a luat naştere la începutul anului 2014 şi îşi propune să îi aducă împreună pe toţi iubitorii acestui sport, piloţi amatori şi profesionişti, într-un cadru legal şi să dezvolte un sistem intern performant care să poată concura cu succes la nivel global, dar şi organizarea de competiţii de anvergură internaţională in Romania. Evenimentul-pilot organizat de Romanian Drift Community, la care au luat parte cei mai buni piloţi din România, a fost un real succes în toate mediile, astfel că în toamnă a fost organizat în premieră un Grand Prix autohton unde au concurat 22 de maşini care însumează peste 10.000 de cai putere.